Laura
Bucur

1 an

Fiin’ca eu is din Ardeal si pe toate le fac mai incetuc, iaca, la o zi dupa initiativa fetelor din spatiul Pandorei, chiar daca probabil nu ma numar printre cele mai active sau lecturate sau comentarete, rasare si urarea mea – nu pentru baietii sau fetele, ci pentru oamenii care au investit timp, ginduri, energie in Vox Publica. Cuvinte muscatoare va doresc tuturor.

1378 km

Zilele astea in Germania s-a iscat un tumult pe tema unui joc pe computer: [ citeste mai departe ]

Valoare

Nu-i un concept uşor de discutat. În ceea ce vreau eu sã-l aplic acum, (deşi e aiurea sã defineşti ceva prin ceea ce nu este) nu se va referi la: valoare matematicã, economicã, ciberneticã, de marketing, de drept sau semioticã. [ citeste mai departe ]

Secretariat

(Uaaaah...hăăăă.... îîîîîccch...mmmm... CAFEA! ... coadă ... normal, nehaliţilor, că e pe gratis!

Ce se îndeasă Ghermănescu pe lîngă slăbănoaga de Cici?! Ăştia sigur fac ceva! Al dracu! O întreb pe Mimi Asistenta! Ea sigur ştie dacă... hehe, cum să nu ştie cînd îi suflă tot Ştefan ... ea crede că nu ştiu... pfui...) Saluuut, tu! Muah-ţoc-ţoc Pfai da ce drăguţ arăţi azi, tu Cici! Pentru şedinţă? Ce şedinţă?? Păi n-a fost acu două zile... a! Ca să concluzionăm... [ citeste mai departe ]

Fiindcã la Cluj plouã mocãneşte şi gri de ceva vreme, prefir imagini din concediu. Senzaţia de a zbura deasupra insulelor dodecaneze, cu ochii lãrgiţi şi coate trase “Ia te uitã! Nu, mai la stînga, crezi cã e delfin?? Ce mişto ar fi! Uaaaaa uite la vasu ãla! Ce mare trebuie sã fie, îţi dai seama?!”. Zvîcneşti pe scaun de nerãbdare sã ajungi odatã.

Rhodos, insula soarelui. Domnul de la agenţie ne spune cã în Rhodos e soare peste 300 de zile pe an. (Am reuşit sã prindem vreo douã şi din restul de 65). [ citeste mai departe ]

1. Personaje: Ea (româncă, 30 şi ceva de ani, mamă a unui copil sub 2 ani), Şeful de echipă (român, aproape 50 de ani), Corul antic (românce, babe)

Decor: curtea bisericii în construcţie

Mijloc de comunicare: viu grai şi gesturi

Ea (calmă, politicoasă, ton egal): „Bună ziua. Nu vă supăraţi, locuiesc într-unul din blocurile din apropiere şi am o întrebare: ştiu că lucraţi şi ... noa, dar este posibil nu folosiţi drujba între 1 şi  4 sau măcar 3 după-masa? Doar drujba, atît. [ citeste mai departe ]

Pe la 8:34, după ce îşi băuseră cu toţii cafelele, discutaseră despre meciul de seară cu inevitabilele opinii vis-à-vis de subiectul cel mai fierbinte al campionatului - recte “vuvuzela” - şi despre furtuna  - cu comparaţiile aferente între temperaturile din apartamentele fiecăruia - care nu răcorise pe nimeni din cauză că, în ciuda plumbului de pe cer, plouase doar cu ţîrîita şi despre moţiune şi felul în care le va afecta existenţa cotidiană, după bancul nou cu Putin şi fusele orare, zis în timp ce urcau spre birouri în şir indian, echipa era pregătită [ citeste mai departe ]

Le dau locul în troleu, îi întreb dacã au nevoie de ajutor sã îşi care plasele sau orice bagaj ar pãrea greu,  le cedez locul la cozi de diverse naturi, le rãspund frumos (dacã mã întreabã), îi trec strada (dacã, evident, vor). Mã gîndeam la un moment dat sã fac şi mici comisioane pentru cei care îmi sunt vecini, sau sã le dau una alta, dacã au nevoie. Încã nu o fac, v-aţi prins deja. [ citeste mai departe ]

Nu pricep. Să mă baţi cu funia udă şi să mă-ntinzi apoi pe sare, nu copciolesc  şi pace!

Sunt mai mult decît dispusă să recunosc următoarele:

toţi vrem să oprim timpul (mai ales la etapele în care ne-a fost bine, deşi nu ne dădeam seama cît de, nu aveam grijile de azi, responsabilităţile de azi, etc.);
nimănui nu îi plac semnele fizice ale trecerii timpului şi gîndurile aferente (“De azi trebuie să: [ citeste mai departe ]

Oraşul luminat, pustiu,

Ceva ce n-am putut să fiu

În miezul a ceva ciudat -

O pasăre în zbor turbat

O zbatere, şi-o tremurare,

Şi înc-o stare, înc-o stare!

Cum norii muşcă-ncet din lună

E beată-amanta, şi bătrînă -

Şi vălurile i se-ncurcă,

E roasă blana cea de nurcă…

Din orologiul prăfuit

Secunda grea n-a mai ieşit,

Ca vînătoru-n aşteptare,

Şi înc-o stare, înc-o stare!

Un nod în piept, paharul gol

Un rîs în gura cu nămol.

O, maica mea, cît mi-e de dor! [ citeste mai departe ]

În ce măsură îi putem înţelege pe alţii? Cît ne putem identifica cu stările lor? Părerea mea (personală, dacă mai era nevoie să adaug) este că foarte puţin. Un dicton latin spune „Homo homini lupus” - în contextul acestei postări l-aş parafraza în sensul în care cred cu tărie că omul este un mister pentru om.

Asumîndu-mi acest risc, îi dau bătaie: plecînd de la premisa că nu ştiu alţii cum sînt, dar eu una nu pot funcţiona fără muzică, afirm că există sunete, voci, ritmuri şi combinaţii între ele care îmi fac pielea de găină. [ citeste mai departe ]